SME Funds - Desene si Modele

Ideas Powered for Business 𝙎𝙈𝙀 𝙁𝙪𝙣𝙙

Protejarea și valorificarea activelor de proprietate industrială sunt vitale pentru dezvoltarea și evoluția unei intreprinderi.

Deținerea unui brevet de invenție, marcă, desen sau model, oferă titularului dreptul de a acționa împotriva competiției neloiale, evitând astfel copierea produselor și serviciilor sale. Totodată acesta îi oferă și o poziție mai puternică pe piață având un avantaj asupra companiilor concurente.

Mai mult, intreprinderile pot obține venituri suplimentare prin cesionarea sau licențierea drepturilor de proprietate industrială.

Intreprinderile mici și mijlocii pot primi sprijin financiar din partea Comisiei Europeane și EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), prin programul, “ Ideas Powered for Business 𝙎𝙈𝙀 𝙁𝙪𝙣𝙙 ” prin care o parte din costurile aferente înregistrării drepturilor de proprietate industrială, este rambursată intreprinderilor, astfel :

  • 75% din contravaloarea taxelor aferente 𝙢𝙖̆𝙧𝙘𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙨̗𝙞 𝙙𝙚𝙨𝙚𝙣𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙨𝙖𝙪 𝙢𝙤𝙙𝙚𝙡𝙚𝙡𝙤𝙧 industriale la nivelul UE și la nivel național.
  • 50% din contravaloarea taxelor aferente 𝙢𝙖̆𝙧𝙘𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙨̗𝙞 𝙙𝙚𝙨𝙚𝙣𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙨𝙖𝙪 𝙢𝙤𝙙𝙚𝙡𝙚𝙡𝙤𝙧 industriale din afara UE.
  • 50% din contravaloarea taxelor aferente 𝙗𝙧𝙚𝙫𝙚𝙩𝙚𝙡𝙤𝙧 la nivel național.

Mai multe informații referitoare la obținerea voucherelor PI găsiți aici : 

https://euipo.europa.eu/ohimportal/online-services/sme-fund?cmvsource=ipo-ro-web

Ce nu poate fi înregistrat ca Desen sau ca Model

Desenul sau modelul industrial care este determinat exclusiv de o funcţie tehnică nu poate fi înregistrat (Art.11). Sunt excluse de la protecţie desenele sau modelele industriale ale căror destinaţie şi aspect contravin ordinii publice sau bunelor moravuri (Art.12).
Cererea va fi respinsă dacă încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată prin Legea nr.8/96 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, sau orice alt drept de proprietate industrială protejat. Cererea va fi respinsă, de asemenea, dacă constituie o utilizare improprie a oricăruia dintre obiectele menţionate în lista cuprinsă în art.6 ter. din Convenţia de la Paris, sau o utilizare abuzivă a emblemelor şi stemelor, altele decât cele menţionate în art.6 ter. din convenţie, la care România a aderat în 1968.

Ce poate fi înregistrat ca Desen sau Model

În conformitate cu Art.9 din Legea nr.129/92 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale “obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau un model industrial, în sensul Art.2, este nou şi are un caracter individual”.
Desenul industrial [Art.2 d)] este aspectul exterior al unui produs sau a unei părţi a acestuia, redat în două dimensiuni şi definit de linii, contururi, formă, textură, ornamentaţii şi culori. Prin desen industrial se înţeleg, de exemplu, reprezentări grafice şi motive concepute pentru a fi realizate pe hârtie, masă plastică, ţesături, porţelan, ceramică sau lemn,

Modelul industrial [Art.2 h)] este este aspectul exterior al unui produs sau a unei părţi a acestuia, redat în trei dimensiuni şi definit în acelaşi mod ca şi desenul industrial. Prin model industrial se înţelege orice formă tridimensională cum sunt: piese de mobilier, încălţăminte, vaze, carcase de aparatură electrică şi altele.

Vouchere de proprietate intelectuală în valoare de 20 milioane Euro pentru IMM-uri - Cererile se depun începând cu 1 Iulie 2021

Fondul pentru IMM-uri, “Ideas Powered for Business SME Fund”, susținut de Comisia Europeană si EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) – Partener OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii și Mărci), vizează întreprinderile care doresc să-și dezvolte strategiile de proprietate intelectuală (PI) și să-și protejeze drepturile PI la nivel national și european.
In perioada 1-31 Iulie 2021 se desfășoară etapa a IV a de depunere a cererilor privind serviciile de proprietate intelectuală subvenționate prin programul SME Fund.

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.