Ideas Powered for Business 𝙎𝙈𝙀 𝙁𝙪𝙣𝙙

Protejarea și valorificarea activelor de proprietate industrială sunt vitale pentru dezvoltarea și evoluția unei intreprinderi.

Deținerea unui brevet de invenție, marcă, desen sau model, oferă titularului dreptul de a acționa împotriva competiției neloiale, evitând astfel copierea produselor și serviciilor sale. Totodată acesta îi oferă și o poziție mai puternică pe piață având un avantaj asupra companiilor concurente.

Mai mult, intreprinderile pot obține venituri suplimentare prin cesionarea sau licențierea drepturilor de proprietate industrială.

Intreprinderile mici și mijlocii pot primi sprijin financiar din partea Comisiei Europeane și EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), prin programul, “ Ideas Powered for Business 𝙎𝙈𝙀 𝙁𝙪𝙣𝙙 ” prin care o parte din costurile aferente înregistrării drepturilor de proprietate industrială, este rambursată intreprinderilor, astfel :

  • 75% din contravaloarea taxelor aferente 𝙢𝙖̆𝙧𝙘𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙨̗𝙞 𝙙𝙚𝙨𝙚𝙣𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙨𝙖𝙪 𝙢𝙤𝙙𝙚𝙡𝙚𝙡𝙤𝙧 industriale la nivelul UE și la nivel național.
  • 50% din contravaloarea taxelor aferente 𝙢𝙖̆𝙧𝙘𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙨̗𝙞 𝙙𝙚𝙨𝙚𝙣𝙚𝙡𝙤𝙧 𝙨𝙖𝙪 𝙢𝙤𝙙𝙚𝙡𝙚𝙡𝙤𝙧 industriale din afara UE.
  • 50% din contravaloarea taxelor aferente 𝙗𝙧𝙚𝙫𝙚𝙩𝙚𝙡𝙤𝙧 la nivel național.

Mai multe informații referitoare la obținerea voucherelor PI găsiți aici : 

https://euipo.europa.eu/ohimportal/online-services/sme-fund?cmvsource=ipo-ro-web

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.