În perioada 18 – 20 Septembrie 2023, a avut loc evenimentul "Proprietatea Industrială - Catalizator pentru Dezvoltarea Inovațională în mediul academic, de cercetare și de afaceri", organizat de Universitatea "Valahia" din Târgoviște în cadrul proiectului : “Excelență și Performanță pentru Creșterea Capacității Instituționale de CDI (ProExcelență)”, în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
La eveniment au fost prezenți atât participanți din mediul academic și de cercetare cât și reprezentanți ai mediului de afaceri.
Pe parcursul celor trei zile au avut loc prezentări și dezbateri privind teme de actualitate din domeniul mărcilor și brevetelor de invenție.
Reprezentanții OSIM au susținut prelegeri cu privire la înregistrarea mărcilor și brevetelor de invenție la nivel național și european.
Dorim să mulțumim tuturor participanților pentru implicare și pentru interesul privind protecția drepturilor de proprietate industrială.