🚀 OSIM participă la PRO INVENT 2025 – Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii
📅 15–17 octombrie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
🚀 OSIM participă la PRO INVENT 2025 – Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii
📅 15–17 octombrie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
🕒 Anunț important pentru IMM-uri:
📅 Începând cu 20 octombrie 2025, se redeschid cererile pentru Voucherul 2 (mărci și desene sau modele industriale) și Voucherul 3 (brevete de invenție) din cadrul programului „Ideas Powered for Business – SME Fund”.
Acest program oferă sprijin financiar întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) pentru protejarea proprietății intelectuale, la nivel național și european.
Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (OMPI), în colaborare cu Global Game Jam (GGJ), lansează evenimentul virtual Next Great IP Game Jam, ce se va desfășura în perioada 9–27 octombrie 2025.
Evenimentul se adresează tinerilor dezvoltatori de jocuri cu vârste între 15 și 35 de ani, pasionați de creație, tehnologie și inovație, care doresc să exploreze potențialul unei idei de joc video cu șanse reale de a deveni o franciză recunoscută la nivel global.
📢 Vă reamintim că pe 8 octombrie 2025, între orele 10:30-12:20, va avea loc un seminar online organizat de EUIPO și OSIM, destinat profesioniștilor din domeniul Proprietății Intelectuale din România.
Ordin nr. 79/01.10.2025 privind actualizarea cuantumului în lei al taxelor în domeniul proprietăţii industriale, la nivelul cursului B.N.R. lei-euro la data de 1 octombrie 2025
Termenele de plată sunt cele menţionate de Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată 2020 şi de H.G. nr. 1197/2020 privind modificarea şi completarea HG 1134/2010 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998.
Timișoara găzduiește, în perioada 3–4 octombrie 2025, cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, un eveniment de referință dedicat creativității tehnico-științifice și transferului de cunoștințe către mediul economic.
Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) va participa la TETRAFEST 2025, primul festival regional dedicat transferului tehnologic și inovării, care va avea loc în perioada 9–11 octombrie 2025, la București.
Evenimentul își propune să creeze o punte între cercetare, mediul academic, mediul de afaceri și ecosistemul inovării, oferind participanților oportunități de networking, colaborare și dezvoltare. TETRAFEST 2025 reunește inovatori, cercetători, startup-uri, instituții și investitori într-un cadru dinamic, dedicat susținerii ideilor cu potențial de transformare reală.
Simbioza dintre inovație și proprietatea industrială:
axă strategică a progresului științific în context național și internațional
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, în parteneriat cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), organizează în data de 2 octombrie 2025, un seminar dedicat rolului esențial al proprietății industriale în susținerea inovației și a progresului științific, atât la nivel național, cât și internațional.
Evenimentul are loc în cadrul Expoziției Internaționale de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate invențiilor și inovațiilor din vestul țării. Acesta reflectă angajamentul comun al celor două instituții de a promova inițiative relevante pentru dezvoltarea unui ecosistem inovator și competitiv în România.
Designerul român David Borovic a fost distins cu Premiul Next Generation Design, în cadrul concursului DesignEuropa 2025, organizat de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Această distincție, dedicată tinerelor talente sub 30 de ani, pune în valoare inovația și potențialul noii generații de designeri europeni.
În perioada 18 – 21 septembrie 2025, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) va fi prezent la BIFE-SIM, cel mai important târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii din România, ajuns la cea de-a 33-a ediție.
Evenimentul, organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR) și sistemul Camerelor de Comerț și Industrie, reunește principalii actori din industria mobilei: producători, designeri, arhitecți și furnizori de tehnologii și soluții inovatoare.
Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietatea Intelectuală (EUIPO), în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), vă invită să participați la seminarul online „IP for You” dedicat profesioniștilor din domeniul proprietății intelectuale din România.
🔵 Vă invităm să participați la o nouă sesiune de formare exclusivă (online) organizată de EUIPO – Ideas Powered for Business:
11 septembrie 2025 – Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) găzduiește, la București, vizita tehnică a delegației Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), condusă de către dl. Carlos Azorín, Șef al Serviciului Infrastructură Digitală
Evenimentul, organizat în format hibrid, are loc în baza Acordului de Cooperare OSIM–EUIPO semnat la 8 ianuarie 2025 și are ca obiectiv principal evaluarea progreselor realizate de OSIM în implementarea Proiectelor și inițiativelor de Cooperare Europeană, orientate spre consolidarea colaborării bilaterale cu EUIPO și a celei desfășurate în cadrul Rețelei Europene de Proprietate Intelectuală (EUIPN).
Parteneriatul dintre OSIM și EUIPO are o importanță strategică pentru România, fiind fundamentat pe profesionalism și responsabilitate comună. Această cooperare dinamică se reflectă în progrese constante în direcția digitalizării și alinierii la standardele europene, cu un accent puternic pe eficientizarea activității OSIM și furnizarea unor servicii moderne. Obiectivul este de a asigura un acces rapid și sigur la protecția drepturilor de proprietate intelectuală, îmbunătățind, totodată, experiența utilizatorilor.
📰 Promovarea meșteșugurilor și produselor meșteșugărești în UE: oportunitate de finanțare deschisă de Comisia Europeană
📅 Termen-limită pentru depunerea propunerilor: 30 septembrie 2025
Comisia Europeană a lansat un nou apel pentru propuneri de proiecte, având ca scop promovarea produselor meșteșugărești și sprijinirea meșteșugarilor din întreaga Uniune Europeană.
Inițiativa se adresează entităților interesate să susțină dezvoltarea sectorului artizanal tradițional și își propune să contribuie totodată la consolidarea turismului local și regional în Europa.
Apelul este gestionat în cadrul programului Pilot Projects and Preparatory Actions (PPPA), fiind publicat cu sprijinul EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală).
Vă aducem la cunoștință ANUNȚUL prin care vă informăm că, din cauza unei erori, cererile de marcă admise la înregistrare ce trebuiau publicate în Buletinul Oficial în data de 18.08.2025 au fost publicate efectiv la data de 27.08.2025.
În consecință, toate termenele prevăzute de lege vor curge de la data publicării efective, respectiv 27.08.2025.