Foreward
În evaluarea corectă a timpului trecut, eternul gânditor – acest homo ludens universalis – este de multe ori pus în situaţia de a compara stadiul actual al vieţii sale cu realizările unei perioade anterioare, de a consemna sau nu îndeplinirea planurilor sau visurilor avute, de a derula din nou evenimentele întâmplate. Orice rememorare este de fapt o retrăire critică, o reaşezare selectivă a lucrărilor şi ideilor realizate.