Annual Report 2013

Annual Report 2013

Foreward

Drept urmare, evidenţierea şi recunoaşterea rolului social şi economic al acestui Oficiu la nivel naţional trebuie să inspire încredere în acest moment, când majoritatea nu îi acordă semnificaţia pe care o merită, iar cunoscătorii o tratează doar prin propriul unghi de vedere.

 

Drept urmare, evidenţierea şi recunoaşterea rolului social şi economic al acestui Oficiu la nivel naţional trebuie să inspire încredere în acest moment, când majoritatea nu îi acordă semnificaţia pe care o merită, iar cunoscătorii o tratează doar prin propriul unghi de vedere.

OSIM, împreună cu OHIM, OEB şi oficiile naţionale din Europa, contribuie la întărirea sistemului Proprietăţii Intelectuale care, într-o ierarhizare a factorilor determinanţi ai consolidării globalizării şi a economiei bazate pe cunoaştere, se află printre primii. De aceea, ne putem mândri cu contribuţia, în afara oricărui dubiu, a OSIM şi a legislaţiei specifice la consolidarea inovării în România. Calitatea şi forţa titlurilor de protecţie eliberate de acesta, precum şi acţiunea alături de celelalte instituţii ale României, implicate în punerea în aplicare a drepturilor de proprietate industrială eliberate, sunt nu numai premise, ci şi certitudini ale cadrului favorizant pentru inovare, din acest punct de vedere. Inovarea tehnologică, bazată pe drepturi de proprietate industrială, printr-o acţiune echilibrată între investiţii în cercetare-dezvoltare – cu efecte în crearea de noi locuri de muncă, dar şi de promovare a inovatorilor – poate avea succesul pe care ni-l dorim, şi anume, de menţinere a României în conştiinţa tehnologică a lumii.

Am scris aceste rânduri nu cu gândul la ceea ce dumneavoastră veţi descoperi ca fiind munca pe un an de zile a minunaţilor specialişti din această unică şi nobilă instituţie, născută sub blazon regal în România, ci cu speranţa de a vedea dimensiunea socială în care suntem, nevoile tehnologice cărora trebuie să le facem faţă, creşterea calităţii şi cantităţii muncii, având resursele limitate de astăzi, dar şi gândindu-mă că se poate trece de la imaginea unei instituţii marcată de rutină, la dinamica şi încrederea pe care tradiţia şi seriozitatea prestaţiei le oferă de peste o sută de ani în România, fiindcă mărcile şi
brevetele de invenţie durează, iar OSIM poate sugera fiabilitate, responsabilitate, portabilitate şi garanţie a protecţiei reale în procesul de inovare ce trebuie să marcheze întreaga dimensiune socio-economică. Toate acestea deoarece, în cadrul Strategiei Uniunii Europene “Europa 2020”, unul dintre cele 5 obiective majore de creştere economică până în 2020 îl reprezintă inovarea, iar rolul creaţiei, al proprietăţii industriale în dezvoltarea economică a României trebuie să devină mai pregnant. De aceea, sunt convins că, prin colaborarea tot mai strânsă a specialiştilor din OSIM cu solicitanţii, producătorii, cu mediul de afaceri, cu mediul academic universitar, cu centrele regionale şi consilierii, putem face ca numărul cererilor de protecţie pentru brevete, mărci, desene şi modele să crească în mod considerabil, iar calitatea acestor creaţii intelectuale să constituie o reală garanţie în procesul de inovare.

În plus, aşteptata vizită la Bucureşti a puternicei delegaţii a OHIM, condusă de dl domnul Preşedinte António Campinos, la începutul anului 2014, ne face să credem că “începem anul cu dreptul”, cu un eveniment care marchează consolidarea relaţiilor de cooperare cu instituţiile europene, precum şi continuarea procesului de integrare în care România s-a înscris prin aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

Vezi documentul

Ionel MUSCALU,
Director General