Noutati si anunturi

Academia Oficiul European de Brevete (OEB) cu sprijinul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), organizează în ziua de 12.07.2018 la Bucureşti, seminarul PR32-2018 cu tema “Procedura PCT la OEB”

Academia Oficiul European de Brevete (OEB) cu sprijinul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), organizează în ziua de 12.07.2018 la Bucureşti, seminarul PR32-2018 cu tema “Procedura PCT la OEB”

logo EPO
osim logo bk

 

În cadrul acestui eveniment, participanţii vor putea afla informaţii noi cu privire la sistemul PCT (Patent Cooperation Treaty) şi serviciile oferite de catre OEB în acest sens. De asemenea, vor fi prezentate ultimele dezvoltări şi aspecte procedurale legate de sistemul PCT.
Seminarul se adresează în mod direct consilierilor PI şi personalului auxiliar al acestora.
Vă invităm să vă înregistraţi până la data de 11.06.2018. Având în vedere că locurile sunt limitate (maxim 40 locuri), participarea la seminar se va face în ordinea înscrierii.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi următorul link:    Registration PR32-2018.

Seminarul OS20/2018 — 10 – 13 aprilie 2018

„Sistemul brevetului European, de la solicitare până la acordare”

logo EPO
osim logo bk

Academia OEB, în colaborare cu OSIM, organizează în perioada 10-13 aprilie, la București, Seminarul OS20/2018 cu titlul „Sistemul brevetului European, de la solicitare până la acordare”.

Evenimentul se adresează examinatorilor de brevete și se bucură de prezența la București a unui număr de 34 examinatori din 17 oficii naționale din Europa, inclusiv din OSIM.

os20
os20
os20

OSIM şi „ŞCOALA ALTFEL”

Elevilor din colegiile/liceele „Miguel Cervantes”, „Mircea Vulcănescu”, „Mihai Bravu”, „Gheorghe Airinei” şi „Octav Onicescu” le-au fost prezentate noţiuni generale privind importanţa protecţiei proprietăţii industriale. Interesul tinerilor pentru acest domeniu a fost dovedit de numărul mare de întrebări adresate specialistului OSIM.

Felicitări cadrelor didactice care au făcut posibilă această acţiune!

osim scoala altfel
osim scoala altfel
osim scoala altfel
osim scoala altfel
osim scoala altfel

„Şcoala altfel” în vizită la OSIM – 27.03.2018

O experienţă unică pentru elevii Liceului Teoretic Alexandru Vlahuţă!

Mulţumim cadrelor didactice pentru această iniţiativă ce se încadrează în obiectivul instituţiei de creştere a gradului de conştientizare a mediului preuniversitar asupra importanţei protecţiei proprietăţii industriale.

scoala
scoala
scoala
scoala

Salonul Internațional Proinvent 2018

Salonul Internațional Proinvent 2018 s-a desfăşurat în perioada 21-23 martie 2018 în Sala Polivalenta din Cluj-Napoca.
Salonul s-a bucurat de participarea a numeroase personalități politice precum și din mediul universitar și cel de afaceri. Astfel, în deschiderea Salonului au adresat cuvinte de mulțumire, felicitări și aprecieri, Rectorul Universității Tehnice Cluj, Dl. Prof. Dr. Ing. Vasile Țopa, Ministrul Secretar de Stat de la Ministerul Educației Naționale, Dl. Ioan Groza, Prefectul Județului Cluj, Dl. Ioan Aurel Cherecheș, Primarul Municipiului Cluj, Dl. Emil Boc, Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, Dl. Prof. Dr. Cornel Cățoi, Rectorul Universității de Artă și Design Cluj, Prof. Dr. Radu Moraru.
Delegația OSIM a transmis, în cadrul deschiderii, mesajul conducerii OSIM, al D-lui Director General Ionuț Barbu prin care a adresat felicitări organizatorilor și i-a asigurat de susținerea OSIM în ceea ce privește promovarea protecției proprietății industriale.

În data de 22 martie, delegația OSIM a susținut două lucrări, cu temele:

– Brevetul, marca și designul european – Lector Mariana Muscalu
– Prediagnoza de proprietate industrială, un proiect european – Lector Elisabeta Berceanu
la care au participat studenți, cadre didactice și expozanți.

În urma prezentării Proiectului de Prediagnoză de Proprietate Industrială, delegația OSIM a fost contactată de două firme, cărora le-a oferit serviciul de prediagnoză gratuit în cadrul proiectului.

Delegația OSIM a participat la jurizarea invențiilor prezentate în cadrul expoziției și a acordat, în cadrul festivității de premiere, Trofeul OSIM Institutului National de Cercetare&Dezvoltare pentru Fizica si Inginerie Nucleara « Horia Hulubei » pentru: « Prototip si metoda pentru scanarea navelor cu ajutorul fluxului de miuoni proveniti din radiatia cosmică ».

sip1
sip2
sip3
sip1
sip2
sip3
sip1
sip2
sip3

sip10

Conferinţa Internaţională ‘Proprietatea Industrială – prezent şi viitor’

În contextul Preşedinţiei Bulgariei la Consiliul Uniunii Europene, în data de 16 martie 2018, domnul Ionuţ Barbu, Directorul General al OSIM a participat la Conferinţa Internaţională „Proprietatea Industrială – prezent şi viitor”, organizată la Sofia de către Oficiul pentru Brevete din Bulgaria în colaborare cu Ministerul Culturii din Bulgaria, Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) şi Oficiul European de Brevete (OEB).  

În cadrul conferinţei au fost abordate teme de actualitate în domeniul proprietăţii intelectuale, precum stadiul implementării sistemului brevetului  european şi beneficiile acestuia, noutăţi legislative şi elemente practice privind înregistrarea mărcilor şi desenelor industriale la nivel european şi internaţional şi asigurarea protecției mărcilor prin intermediul mărcii comunitare.

Participarea la această conferinţă a constituit o oportunitate pentru urmărirea agendei europene în domeniul protecției proprietății intelectuale în vederea continuării eforturilor la nivelul Uniunii Europene în acest domeniu.

pipv

Conferinţă Proprietatea Intelectuală şi IT&C

În data de 14 martie s-a desfăşurat Ia Iaşi Conferinţa Proprietatea Intelectuală şi IT&C. Directorul Direcţiei Brevete de Invenţie dl Adrian Negoiţă a interacţionat cu cei peste 60 de participanţi pe teme de real interes cum ar fi:

– Protejarea soluţiilor IT&C prin model de utilitate – avantaje şi dezavantaje;

– Invenţiile create din fonduri publice – persoana îndreptăţită la acordarea brevetului;

– Stadiul tehnicii relevant – evitarea postării soluţiilor tehnice pe Internet înainte de depunerea cererilor de brevet/model de utilitate;

– Espacenet – literatura de brevete RO.

Importanţa existenţei unei culturi de proprietate industrială în mediul academic a fost subliniată şi de prorectorul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi, totodată şi Coordonator al CRPPI –PATLIB Iaşi, dl.Eugen Neculai Seghedin care a prezentat auditoriului activităţile ce se desfăşoară în cadrul universităţii pe zona de proprietate intelectuală.

Seminar OSIM – EUIPO

„Procedura de apel şi jurisprudenţa Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)”

În data de 6 martie 2018, în cadrul hotelului Novotel, s-au desfăşurat lucrările seminarului cu tema „Procedura de apel şi jurisprudenţa Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)”.

Cei 50 de participanţi, consilieri în proprietate industrială, avocaţi, consilieri juridici, au interacţionat cu specialiştii de la EUIPO, realizând astfel un schimb de experienţă benefic activităţii de reprezentare a clienţilor în faţa oficiului.

Materiale prezentate în cadrul Seminarului:

Întâlnire bilaterală OSIM – AGEPI

2 – 3 martie 2018

La Chișinău s-a desfășurat, în perioada 2-3 martie 2018, întâlnirea bilaterală la nivel de Directori Generali ai Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală din Republica Moldova.

Întrevederea a avut ca scop consolidarea relaţiilor bilaterale de cooperare OSIM-AGEPI în domeniul proprietăţii industriale și semnarea Planului comun de cooperare pentru anii 2018-2019. Au fost trecute în revistă evoluțiile recente ale celor două oficii precum și provocările cu care se confruntă în etapa actuală.

_______________

_______________