Expertiza OSIM în examinarea certificatelor suplimentare de protecție, valorificată la Chișinău

Expertiza OSIM în examinarea certificatelor suplimentare de protecție, valorificată la Chișinău

În perioada 22–23 septembrie 2026, expertiza Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) în examinarea cererilor de certificate suplimentare de protecție (CSP) pentru medicamente și produse de protecție a plantelor este valorificată în cadrul unei misiuni de specialitate desfășurate la Chișinău. La solicitarea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI), specialiștii OSIM prezintă practica acumulată în aplicarea cadrului european și în soluționarea unor situații specifice întâlnite în activitatea de examinare.

Certificatele suplimentare de protecție răspund particularităților medicamentelor și produselor de protecție a plantelor, a căror introducere pe piață presupune parcurgerea unor proceduri de autorizare. În condițiile prevăzute de legislație, CSP produce efecte după expirarea brevetului de bază, compensând parțial reducerea perioadei de protecție efectivă determinată de timpul necesar obținerii autorizației de punere pe piață.

Experiența OSIM, dobândită prin aplicarea directă a reglementărilor Uniunii Europene în materia CSP, oferă specialiștilor AGEPI repere practice pentru aprofundarea acestui domeniu. Demersul este cu atât mai relevant în actualul parcurs european al Republicii Moldova, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană și, începând cu 1 iunie 2026, parte la Convenția Brevetului European.

Pornind de la subiectele de interes formulate de AGEPI, programul celor două zile ale misiunii urmărește principalele etape și situații întâlnite în examinarea unei cereri de CSP, de la depunere până la eliberarea certificatului. Sunt abordate condițiile de acordare și verificarea autorizației de punere pe piață – inclusiv cazurile în care autorizația indicată în cerere nu este prima acordată pentru produs – precum și prelungirea duratei certificatului pentru medicamentele pentru care au fost realizate studiile pediatrice prevăzute de legislația europeană. Tematica este completată de particularitățile examinării certificatelor pentru produsele de protecție a plantelor.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene completează dimensiunea practică a programului misiunii, prin analiza unor hotărâri relevante pentru interpretarea normelor în materia CSP, inclusiv în cauze referitoare la condițiile de acordare, validitatea certificatului sau respingerea cererii. Sunt avute în vedere, de asemenea, cerințele de notificare prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2019/933, formularul aferent și regimul taxelor aplicabile.

Domeniul CSP se află, în același timp, într-o etapă importantă de evoluție la nivelul Uniunii Europene. Reforma sistemului continuă să fie negociată, lucrările desfășurate în Consiliu în 2026 vizând atât viitoarea procedură centralizată, cât și certificatele suplimentare de protecție cu efect unitar. Demersul urmărește creșterea coerenței sistemului și simplificarea obținerii protecției în mai multe state membre, în condițiile în care configurația finală a noului cadru legislativ este încă în curs de negociere.

OSIM este reprezentat în această misiune de Cătălina Mihăilescu, Șef Serviciu Examinare Fond Chimie-Farmacie și Irina Babaligea, Examinator de specialitate în cadrul aceluiași serviciu din Direcția Brevete de Invenție și Informații Tehnologice, misiunea fiind organizată prin Proiectul „Transfer de expertiză în domeniul afacerilor europene”, destinat autorităților din Republica Moldova și derulat de Ministerul Afacerilor Externe al României în cooperare cu Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid.