Raport anual 2009

Cuvânt înainte

O dinamică peste media normalului, a derulării evenimentelor la nivelul de vârf al OSIM, face ca de această dată să-mi revină mie, în calitate de Director General Adjunct, onoarea şi plăcerea de a vă prezenta un scurt bilanţ al anului 2009.

Vă propun să privim acest fapt prin prisma semnului pozitiv al asigurării continuităţii funcţionale, strict necesare în viaţa unei instituţii de prestigiul, importanţa şi tradiţia de 104 ani ale instituţiei naţionale responsabile cu protecţia proprietăţii industriale. Odată precizate aceste elemente circumstanţiale, este locul şi momentul să vedem care sunt valenţele şi caracteristicile de fond ale anului raportat.

Apreciez drept cel mai relevant faptul că, în contextul crizei economice şi financiare la nivel global, a cărei profunzime este mai mare decât fusese anticipată, numărul de cereri de protecţie şi, în particular, al celor de la naţionali este în creştere pentru brevete de invenţie, modele de utilitate şi design, şi numai într-o relativă descreştere pentru mărci şi soiuri de plante. Aceasta înseamnă că dificultăţile temporare nu au împiedicat creativitatea la nivel naţional şi s-a demonstrat încă o dată importanţa protecţiei acestei creativităţi prin drepturi de proprietate industrială.

Tendinţa indicată se manifestă şi prin structura deponenţilor de cereri de protecţie, care se deplasează încet, dar sigur către o creştere a ponderei persoanelor juridice, în special a celor din zona productivă, a cercetării şi învăţământului superior, în detrimentul ponderei persoanelor fizice, şi aceasta, în particular, în domeniul cererilor de brevet de invenţie.

Acest fapt se materializează într-o calitate mai bună a cererilor de protecţie şi, concomitent, într-o “absorbţie” mai rapidă şi directă a titlurilor obţinute pe baza acestor cereri în mediul industrial şi comercial naţional.

În 2009 OSIM a continuat extinderea implicării sale în forme diverse de servicii către industrie şi, în particular, către IMM-uri. Astfel, serviciul de prediagnoză derulat de specialişti OSIM, dar în care, prin transfer de know-how, au fost implicaţi şi specialişti din Centrele Regionale coordonate de OSIM, a avut rezultate palpabile, materializate atât în numărul de acţiuni desfăşurate, cât şi în solicitările de protecţie ce se pot atribui acestora.

Vizibilitatea crescută a OSIM s-a manifestat şi pe plan internaţional. În acest sens, amintesc în primul rând participarea activă a specialiştilor OSIM, în numele României, la negocierile, şedinţele de reprezentare şi de specialitate derulate în instituţiile şi structurile comunitare, europene şi internaţionale./p>

Totodată, acordurile de cooperare şi de lucru semnate în 2009, privind întocmirea rapoartelor de cercetare documentară, în vederea procedurii de brevetare, cu oficiile de proprietate industrială din Slovenia şi Macedonia, contractul privind reclasificarea unor documente de brevet pentru Oficiul European de Brevete, duc la concluzia că, de facto, OSIM a devenit un furnizor de expertiză pe plan european.

Activitatea desfăşurată cu profesionalism, pentru examinarea şi reexaminarea cererilor de protecţie, pentru susţinerea juridică şi financiară a activităţii instituţiei, pentru utilizarea şi extinderea sistemului informatic deosebit de complex, pentru editarea publicaţiilor interne, pentru organizarea şi derularea activităţii de conştientizare şi marketing, pentru coordonarea activităţii centrelor regionale, este prezentată pe larg în cuprinsul Raportului.

Nu am dorit să idealizez rezultatele instituţiei, dar cer permisiunea cititorilor să-mi exprim convingerea că neîmplinirile pe care, eventual, unii solicitanţi de protecţie şi beneficiari ai serviciilor noastre le pot invoca sunt semnificativ mai puţine, ca număr, decât realizările ilustrate în Raport.

Ţin să mulţumesc pe această cale tuturor colegilor mei, căci fără ei nu aş fi putut, aici şi acum, să prefaţez prezentarea activităţii deosebit de complexe a unei instituţii care este respectată în România şi apreciată pozitiv pe plan internaţional.

La bilanţul unui an, voi încheia simplu, dorindu-i OSIM-ului:

„Vivat, crescat, floreat!”

Alexandru Cristian ȘTRENC,
Director General Adjunct