Raport anual 2005

Cuvânt înainte

În evaluarea corectă a timpului trecut, eternul gânditor – acest homo ludens universalis – este de multe ori pus în situaţia de a compara stadiul actual al
vieţii sale cu realizările unei perioade anterioare, de a consemna sau nu îndeplinirea planurilor sau visurilor avute, de a derula din nou evenimentele întâmplate. Orice rememorare este de fapt o retrăire critică, o reaşezare selectivă a lucrărilor şi ideilor realizate.

Răsfoind Raportul anual alăturat, al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), reînviind încă o dată datele şi evenimentele înşirate, în memoria noastră se declanşează inerent filmul integral al anului 2005. Un film interesant, plin cu evenimente şi peripeţii, cu momente câteodată chiar dramatice;
un documentar care reflectă strădania permanentă a unui colectiv inimos, dintr-o instituţie de elită a României, de a face faţă cu cinste atât solicitărilor interne, cât şi provocărilor externe din acest domeniu atât de fascinant, numit protecţia proprietăţii industriale.

Trecând în revistă rezultatele anului 2005, putem constata că şi în această perioadă au fost iniţiate – şi au şi fost finalizate – acte normative de mare importanţă, proiecte legislative deosebite în procesul de euroarmonizare a legislaţiei româneşti, aquis-ul comunitar; acte juridice care au avut o contribuţie
deosebită în evaluarea ţării noastre atât în misiunile de “Peer Review”, cât şi în examinările sectoriale.

De asemenea, putem declara, cu cuvenita modestie şi satisfacţie, că şi anul acesta Oficiul nostru s-a achitat onorabil de principala sa atribuţie: înregistrarea şi examinarea cererilor de titlu de protecţie şi – după caz – eliberarea titlului de protecţie cuvenit, din domeniul invenţiilor, mărcilor, desenelor şi modelelor industriale, noilor soiuri de plante etc. Cele 15147 de cereri înregistrate în cursul anului, din care: 1100 cereri de brevet de invenţie, 13211 cereri de marcă, 830 cereri de DMI, denotă o tendinţă crescătoare în aproape toate domeniile PI.

Am avut evenimente deosebite şi în domeniul relaţiilor internaţionale. Pe lângă faptul că specialiştii noştri au reprezentat cu cinste interesele României în cadrul instituţiilor internaţionale şi regionale de profesie (OMPI, UPOV, OEB, OHIM), pe lângă faptul că începând din luna mai am primit statut de observator în consiliul de conducere a tuturor instituţiilor comunitare, pe lângă faptul că şi în cursul acestui an am pus un accent deosebit pe unele legături bilaterale (Republica Moldova, Armenia), prin organizarea cu succes, în cursul lunii mai, a Conferinţei PATLIB – 2005, la Sinaia, cu peste 400 de participanţi
străini, Oficiul nostru a trecut cu brio cel mai important test al anului privind capacitatea lui de organizare şi administrare.

Şi în cursul acestui an am avut o activitate promoţională susţinută. Am organizat seminarii naţionale (Cap Aurora, Sibiu, Timişoara), cursuri profesionale, acţiuni susţinute de redescoperire a moştenirii spirituale (ciclul “Restituiri” de la Sala de lectură). Am participat la 49 de târguri şi expoziţii, la fazele
judeţene şi naţionale ale “Trofeului Creativităţii”, precum şi la a II-a ediţie a “Trofeului de Excelenţă în Creativitate”. Reţeaua Centrelor Regionale de Promovare a Protecţiei Proprietăţii Industriale (CRPPPI), împreună cu reţeaua de informare creată în cadrul unor biblioteci judeţene au contribuit şi ele, la
rândul lor, la o mai bună cunoaştere a importanţei acestui sector.

Am avut parte şi de momente dramatice: inundarea subsolului instituţiei noastre, în urma ploilor torenţiale din seara zilei de 7 august 2005, care a dus la periclitarea integrităţii a peste zeci de mii de documente din Arhiva noastră, a reprezentat o provocare neaşteptată – un eveniment care a necesitat câteva luni întregi de mobilizare generală din partea întregii instituţii, reuşindu-se recuperarea aproape a întregului fond afectat.

A fost un an dinamic. Un an plin cu momente şi evenimente importante.

Mărturie este acest Raport.

VARGA Gábor,
Director General