Prima Olimpiadă Națională de Creativitate Științifică

În perioada 15 – 20 iunie, la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, a fost organizată Prima Olimpiadă Națională de Creativitate Științifică.

Olimpiada Națională de Creativitate Științifică a fost organizată de Ministerul Educației Naționale în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică „Cygnus” – centrul UNESCO și s-a desfășurat la Suceava și Gura Humorului.

Obiectivul Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică este dezvoltarea competenţelor specifice creativităţii în domeniul ştiinţific și tehnic la elevi.
Olimpiada a cuprins 4 secțiuni tematice: știinţe fundamentale, știinţe aplicate, tehnologia informaţiei și robotică și a fost organizată pe două categorii de vârstă: juniori (clasele a V-a – a VIII-a) și seniori (clasele a IX-a – a XIII-a).

Potrivit regulamentului de organizare al acestei olimpiade, numărul maxim de echipe care se pot califica este de 38, acesta fiind și numărul de echipe calificate la această primă ediție a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică. Echipele calificate au avut în componență un număr de 99 de elevi provenind din 15 județe ale țării. Pe durata evenimentului, activitățile de prezentare și jurizare a lucrărilor au alternat cu activități de informare și formare în domeniul inventicii și educației creative și cu programe culturale în județul Suceava.

Festivitatea de premiere a câștigătorilor primei Olimpiade Naționale de Creativitate Științifică a avut loc în data de 19 iunie în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Premiile au fost oferite câștigătorilor de către Ministerul Educației Naționale, acestea fiind suplimentate cu medalii, diplome și premii oferite de ceilalți organizatori ai evenimentului.

Specialiştii OSIM prezenţi la eveniment au avut numeroase întâlniri cu elevii şi cadrele didactice cărora le-au explicat importanţa protecţiei creaţiilor minţii precum şi necesitatea consultării bazelor de date ce cuprind documente de brevet; de asemenea au acordat, în numele OSIM, 4 premii speciale echipelor din cadrul:
– Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare pentru lucrarea intitulată “Un titirez numit Pământ”, autori fiind elevii Tar Vanessza,Sabău-Svegler Hanna și Mateianu Andrei
– Colegiului Național „Ferdinand I” din Bacău pentru lucrarea intitulată ”Rover 2M”, autori elevii Măgirescu Sofia Maria,Spulber George Marian și Ciobotaru Matei George
– Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava pentru Lucrarea intitulată ”Studiul terapiei anxietăţii sociale prin intermediul jocurilor video”, autori fiind elevii Greculeac Ioana-Ruxandra și Greculeac George.
– Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța pentru lucrarea ”Sistem inteligent multirol de protecţie şi monitorizare a parametrilor vitali ai utilizatorului”, autori fiind elevii Ene Silvian, Șopron Florin Alexandru și Leu Vlad Daniel

Evenimentul a fost organizat și s-a desfășurat cu un nivel ridicat de profesionalism, fiind unul de excepție.

OSIM folosește această ocazie pentru transmite felicitări organizatorilor evenimentului și urează succes tuturor celor implicaţi în această acţiune unică în zona de creare a culturii proprietăţii industriale în mediul preuniversitar !