CETMOS vă pune la dispoziţie un serviciu de prospecţiune a mărcilor, înregistrate sau în curs de înregistrare în ţările participante, central şi est europene, mărci considerate identice sau similare cu semnul Dvs. O astfel de prospecţiune este întotdeauna indicată înainte de depunerea unei cereri de înregistrare de marcă, iar pe baza raportului de cercetare rezultat este mai uşor de luat o decizie în ce priveşte calea de obţinere a protecţiei mărcii, respectiv cea naţională, internaţională sau comunitară.

Avantajul principal al acestui serviciu constă în aceea că, pe baza unei singure cereri, se primeşte un singur raport, conţinând informaţie actualizată din bazele de date ale Oficiilor participante (Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria), iar căutarea este făcută chiar de experţii în materie de mărci ai Oficiilor respective.
Rezultatele căutării sunt comunicate electronic, în maximum 6 săptămâni. Raportul conţine date detaliate despre mărci anterioare, identice sau similare cu cele indicate de Dvs., asamblate în tabele separate pe ţări. Această dispunere a informaţiei permite detectarea într-o clipă a potenţialelor mărci conflictuale. De asemenea, deşi limba în care sunt livrate rezultatele este engleza, detaliile pot fi obţinute direct şi în cele 9 limbi ale oficiilor participante.

                                                      http://www.cetmos.eu/