PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE

Urmând prevederile Regulamentului CE 40/94, privind marca comunitară, rezultă că pentru înregistrarea mărcii comunitare, după depunerea cererii, se parcurg următoarele etape:

• examinarea preliminară  : în această fază sunt analizate condiţiile pentru acordarea datei de depozit [ATENŢIE la rubricile cu (*)], a celor pentru recunoaşterea priorităţilor invocate, a seniorităţilor, etc.
De reţinut că, pentru cererile depuse în baza , examinarea preliminară este făcută de Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală (OMPI).

Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea datei de depozit, OAPI notifică solicitantul, acordându-i 2 luni pentru rezolvarea deficienţelor. Dacă acestea sunt rezolvate în termen, procedura continuă cu modificarea corespunzătoare a datei de depozit; în caz contrar, procedura se închide.

Şi pentru iregularităţile care nu ţin de acordarea datei de depozit, solicitantul este notificat. În acest caz, nerezolvarea acestora în termen nu mai are ca efect închiderea procedurii, ci continuarea acesteia, dar fără recunoaşterea drepturilor invocate (prioritate, senioritate, etc.).

• examinarea de fond pe baza motivelor absolute :

Potrivit prevederilor Regulamentului Mărcii Comunitare, " pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot fi reprezentate grafic, în special cuvintele, numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să asigure deosebirea între produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora ". Rezultă, aşadar, chiar din definiţie, că - în sensul (art. 4) Regulamentului CE 40/94, pentru a putea fi înregistrată, o marcă comunitară trebuie să fie distinctivăşi să poată fi reprezentată grafic .

Pe de altă parte, Directiva CE 89/104 prevede că, din categoria semnelor care, în principial, îndeplinesc cele două condiţii menţionate anterior, unele nu pot face obiectul unui drept exclusivşi nu pot fi înregistrate ca mărci.

Astfel, art. 3 (motivele de refuz sau de nulitate) din Directivăşi art. 7 (motive categorice de refuz) din Regulament prevăd următoarele motive (absolute) de refuz :

"(I) Sunt refuzate la înregistrare sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate:

(a) semnele care nu pot constitui o marcă;

(b) mărcile fără caracter distinctiv;

(c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comerţ, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării de servicii sau alte caracteristici ale acestora;

(d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în obiceiurile bona fideşi constante ale comerţului;

(e) semnele constituite exclusiv:
       - din forma impusă de chiar natura produsului,
       - din forma produsului necesară obţinerii unui rezultat tehnic,
       - din forma care dă valoare substanţială produsului;

(f) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

(g) mărcile de natură să înşele publicul, de exemplu cu privire la natura, calitatea sau provenienţa geografică a produsului sau serviciului;

(h) mărcile care, în lipsa autorizaţiei autorităţilor competente, trebuie refuzate sau invalidate în temeiul art. 6 ter din Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale, denumită în continuare "Convenţia de la Paris".

Fiecare stat membru poate stipula ca unei mărci să îi fie refuzată înregistrarea sau, dacă este înregistrată, să poată fi declarată nulă când şi în măsura în care:

(a) utilizarea acestei mărci poate fi interzisă în temeiul unei alte legislaţii decât cea în domeniul de drept al mărcilor din statul membru în cauza sau din Comunitate;

(b) marca conţine un semn de o înaltă valoare simbolicăşi, în special, un simbol religios;

(c) marca contine insigne, emblemeşi ecusoane, altele decât cele menţionate în art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care prezintă un interes public, doar dacă înregistrarea lor nu a fost autorizată în conformitate cu legislaţia statului membru de către autoritatea competentă;

(d) cererea de înregistrare a mărcii a fost făcută cu rea-credinţă de către solicitant.

Unei mărci nu i se refuză înregistrarea sau, dacă este înregistrată, nu poate fi declarată nulă în conformitate cu alin. (1) lit. (b), (c) sau (d) dacă, înainte de data cererii de înregistrareşi după utilizarea ei, aceasta a dobândit un caracter distinctiv. În plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispoziţie să se apliceşi atunci când caracterul distinctiv a fost dobândit după cererea de înregistrare sau după înregistrare....".
Prin urmare, prin sintagma "motive absolute de refuz" sunt înţelese acele motive pentru care un semn, deşi susceptibil (apt/capabil) de reprezentare grafică, nu poate fi înregistrat ca marcăşi astfel, nu poate face obiectul unui drept exclusiv. Dacă marca nu poate fi înregistrată conform prevederilor art. 7 din Regulamentul 40/94 pentru tot sau parte de produse/servicii, oficiul comunică solicitantului motivele de refuz acordându-i totodată un termen pentru "retragere, eventuale modificări sau observaţii". În cazul în care, la expirarea termenului dat, solicitantul nu remediază sau nu-şi prezintă punctul de vedere, oficiul respinge în tot sau în parte cererea. În acest stadiu, există posibilitatea ca între examinatorşi solicitant (mandatar) să existe un schimb de idei în ceea ce priveşte eventuale divergenţe. Chiar dacă motivul de refuz există doar într-o singură parte a Comunităţii Europene, având în vedere caracterul unitar specific sistemului mărcii comunitare, refuz u l se aplică pe întreg teritoriul Comunităţii. În cazul în care, în urma examinării cererii de marcă, aceasta nu a intrat sub incidenţa unui motiv absolut de refuz, ea urmează să fie publicată în Buletinul Mărcilor Comunitare, Partea A.

raportul de cercetare documentară : pentru cererile care au trecut de faza examinării preliminare, OAPI întocmeşteşi un raport de cercetare documentară , ce conţine mărcile comunitare care ar putea constitui drepturi anterioare în raport cu cererea de marcă solicitată; după acordarea datei de depozit, OAPI comunică cerereaşi oficiilor naţionale ale statelor membre ale Uniunii (care, în prealabilşi-au exprimat acordul în acest sens) pentru întocmirea unor rapoarte de cercetare documentară, conţinând mărcile naţionale care ar putea constitui drepturi anterioare în raport cu cererea de marcă solicitată. OAPI transmite solicitantului atât propriul său raport de cercetare documentar ă, câtşi cele efectuate de oficiile naţionale. Ca urmare a primirii acestor rapoarte, solicitantul poate decide ca, din proprie iniţiativă, să îşi retragă cererea sau să îşi limiteze lista de produseşi servicii, după cum poate decide să continue procedura de înregistrare a mărcii, comunicarea acestor rapoarte neavînd semnificaţia unor avize de refuz .

În continuare, urmează o schemă a procedurii de înregistrare a mărcii comunitare: