În termen de trei luni de la data publicării cererii de marcă comunitară, orice persoană interesată poate depune la OHIM observaţii scrise precizând motivele pentru care marca ar trebui refuzată la înregistrare, dar acestea trebuie formulate numai pe baza motivelor absolute.
Astfel, conform art. 41 din Regulamentul CE 40/94, "orice persoană fizică sau juridică, precum şi grupurile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii, comercianţi sau consumatori pot depune, după publicarea cererii de marca comunitară, observaţii scrise la Birou" , precizând motivele conform cărora ar trebui refuzată înregistrarea mărcii .
În esenţă, observaţiile au următoarele caracteristici:
- deşi are ca obiect motivele absolute de refuz, care sunt examinate "ex officio" în examinarea de fond, procedura observaţiilor este iniţiată la intervenţia terţilor;
- sunt prevăzute ca un mijloc de control pentru examinare, în ceea ce priveşte motivele absolute de refuz;
- nu sunt supuse taxelor legale;
- odata formulate, terţul nu este informat de către OHIM cu privire la "soluţionarea" lor, el putând totuşi urmări dacă observaţiile au fost însuşite sau nu şi daca marca a fost admisă la înregistrare, accesând on-line baza de date a oficiului european.
Observaţiile pot fi depuse:
- fie ca atare, cei interesaţi depunând, după publicarea mărcii, observaţiile scrise, în acest caz OHIM notificând persoana care a depus observaţiile şi confirmându-i primirea. Aceasta constituie singura corespondenţa între Oficiu şi cel care a depus observaţiile;
- fie, incluse în motivarea opoziţiei .
În termen de trei luni de la data publicării cererii de marcă comunitară, orice persoană interesată poate depune la OHIM opoziţii scrise precizând motivele pentru care marca ar trebui refuzată la înregistrare. Acestea trebuie formulate în baza unor drepturi anterior dobândite , dacă se apreciază că marca ulterioară aduce atingere acestor drepturi.
Opoziţia reprezintă un mijloc administrativ, o cale de atac acordată terţilor (persoane interesate), pentru apărarea drepturilor anterioare.
Trebuie subliniat că, în cazul mărcilor comunitare, prin art. 8 alin. 2 pct. (ii) sunt recunoscute ca drepturi anterioare nu numai mărcile (înregistrate sau în curs de înregistrare) comunitare, ci şi cele naţionale. Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă că, după publicarea cererii de marcă comunitară în Buletinul oficial al OHIM – Partea A, titularii mărcilor naţionale pot depune opoziţii la înregistrarea acestor cereri, opoziţiile urmând a fi depuse la OHIM şi nu la OSIM sau la alte oficii ale statelor membre.
Opoziţia este condiţionată de achitarea taxelor, care este în valoare de 350 €, indiferent de numărul de motive invocate. Dacă taxa nu este plătită înaintea expirării termenului de opoziţie (respectiv, în 3 luni de la publicarea mărcii) se consideră ca nefiind depusă (Regula 17 alin.1).
OHIM a pus la dispoziţie un formular de opoziţie care este accesibil în format PDF şi poate fi descărcat de pe site-ul oficiului european: http://oami.europa.eu/ows/rw/pages/QPLUS/forms/nonelectronic/nonelectronic.en.do. Tot aici se pot găsi „Notele explicative" referitoare la completarea acestuia. Utilizarea formularului nu este obligatorie, dar constituie un reper important în ceea ce priveşte actele necesare unei asemenea acţiuni.
Este stipulată obligativitatea OHIM de a informa solicitantul: "cealaltă parte este informată de opoziţie comunicându-i-se toate actele opoziţiei, toate documentele furnizate de opozant, cât şi toate comunicările adresate de către oficiu, uneia dintre părţi, înaintea expirării termenului prevăzut în Regula 18".
Ca şi în cazul mărcilor naţionale, deciziile luate în procedurile privind opoziţiile pot fi contestate; conform reglementărilor (art 57) din Regulamentul mărcii comunitare, "Deciziile examinatorilor, ale diviziilor de contestaţie/opoziţie, ale diviziei de administrare a mărcilor şi problemelor juridice şi ale diviziilor de anulare sunt apte pentru recurs. Recursul are un efect suspensiv. O decizie care nu pune capăt unei proceduri în privinţa uneia dintre părţi nu poate face obiectul unui recurs decât odată cu decizia finală, în afară de cazul în care decizia menţionată nu prevede posibilitatea unui recurs independent".
