CE ESTE MARCA COMUNITARĂ?
Marca înregistrată la Oficiul pentru Armonizare în Piaţa Internă (în abrevierile cele mai cunoscute - OHIM sau OAMI - din limbile engleză sau franceză), cu sediul în Alicante, Spania, în baza Regulamentului CE 40/94, privind marca comunitară (sau, pe scurt, Regulamentul mărcii comunitare).
Conform art. 4 din Regulamentul CE 40/94, "pot constitui mărci comunitare toate semnele care pot fi reprezentate grafic, în special cuvintele, numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului său, cu condiţia ca astfel de semne să asigure deosebirea între produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altora".
Protecţia se poate obţine numai prin înregistrare, aspect ce implică, în primul rând, depunerea unei cereri la OHIM, iar simpla utilizare a acesteia nu dă naştere implicitşi unui drept de protecţie.
Mărcile de produse sau servicii înregistrate în condiţiile acestui Regulament sunt denumite "mărci comunitare"şi produc aceleaşi efecte în întreaga Uniune Europeană.
Conform prevederilor art.1 alin (2) din Regulamentul CE 40/1994, "marca comunitară are un caracter unitar. Are aceleaşi efecte în întreaga Uniune Europeană: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunţări, al unei decizii de revocare a drepturilor de titular sau de nulitate si folosirea sa nu poate fi interzisă decât în cadrul Uniunii, în ansambul ei".
Deşi produce efecte în toate statele Uniunii, marca comunitară nu se substituie mărcilor naţionale din statele membre, ci coexistă cu acestea.