OAMI Logo

MARCA COMUNITARĂ şi DESENE şi MODELE COMUNITARE

 
OFICIUL DE ARMONIZARE
A PIEŢEI INTERNE
Despre OficiuMarca ComunitaraDesene ComunitareFormulare  
 
   

DREPTUL DE PRIORITATE

  • Prioritate convenţională

    La art. 41 din Regulamentul CE nr. 672002 se menţionează că orice persoană care a depus, în conformitate cu normele relevante, o cerere de înregistrare a unui desen sau model sau a unui model de utilitate pentru sau în unul dintre statele membre părţi la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau succesorul său în drepturi beneficiază, la depunerea cererii de înregistrare a unui desen sau model comunitar pentru acelaşi desen sau model ori pentru acelaşi model de utilitate, de un drept de prioritate pe parcursul unei perioade de şase luni începând cu data de depunere a primei cereri.

    Deasemenea Regulamentul prevede că se recunoaşte ca generatoare de drept de prioritate orice depunere de cerere echivalentă cu o depunere la nivel naţional conformă, efectuată în temeiul legislaţiei naţionale a statului în cauză sau în temeiul acordurilor bilaterale sau multilaterale în domeniu. Prin "depunere naţională conformă" se înţelege orice depunere de cerere considerată suficientă pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluţionarea acordată ulterior cererii în cauză.

  • Prioritate de expoziţie

    Art. 44 din Regulamentul CE nr. 6/2002 prevede că în cazul în care solicitantul unui desen sau model comunitar înregistrat a divulgat produsele în care a fost integrat desenul sau modelul sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv în cadrul expoziţiilor internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris în 22 noiembrie 1928, poate să se prevaleze de dreptul de prioritate în sensul art. 43 începând cu data primei divulgări a produselor, cu condiţia să depună cererea în termen de şase luni de la data primei divulgări a produselor respective.

    Orice solicitant care doreşte să se prevaleze de prioritate conform alin. (1) trebuie, în condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare, să facă dovada că a prezentat în cadrul expoziţiei produsele în care a fost integrat desenul sau modelul sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv.
    O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prelungeşte termenul de valabilitate a priorităţii prevăzut în art. 41.
  Depunerea cererii
de desen sau model comunitar

 

Desen sau model înregistrat sau neînregistrat;
Drepturi conferite
 

Conditii pentru  inregistrarea cererii de  desen sau model comunitar

 

Procedura de inregistrare

 

Dreptul de prioritate

 

Publicarea cererii

 

Apărarea drepturilor

  Avantajele protecţiei desenelor sau modelelor  ca design comunitar